Istoria localității

Documentar, satul Boghiceni apare menționați pentru prima dată într – un hrisov al lui Ştefan  din 9 ianuarie 1489 prin care se precizează hotarele unui sat Petricani, astăzi care nu mai există. În acel document, se arătau hotarele  satului: „merge marginea în sus în fața Lăpușnei… până ce se hotărăște cu Dragomireștii și cu Bujoru, și de acolo… drept în Movila lui Fulger… și lovește în coastele Boghicenilor… până în potriva hotarului din gios de lac…”

Satul Boghiceni este amintit și în actele domnești de mai târziu, inclusiv la 08 noiembrie 1666, când Iliaş Alexandru Voievod întărește medelnicerului Mihalcea Hîncu niște părți din moșia satului Secăreni, și apoi la 30 mai 1669, în actul de hotărnicire și împărțire a moșiei Iurcenilor, din ținutul Lăpuşnei.

Din vechile documente, aflăm că, pe vremuri, o parte a moșiei Boghicenilor aparținea răzeșilor din sat, iar altă parte – Mănâstirii Sf. Ioan Zlatoust din Iaşi. Printr-un act domnesc al lui Grigore Ioan Calimah Voievod, din 1 iunie 1768, se stabilesc hotarele moșiei satului Boghiceni, acestea „urmând semnili hotarului Boghicenilor după suretul di hotarnică… di la Ştefan Voiedov din velet 6997 (1489), ghenarie 9”. Printre semnele de moșie menționate figurează și toponimele existente la acea vreme: Fața Călmățuiului, Zăpodia. Moșia Oii, Valea Socilor. Fântâna Mare. Capul Mladenului, Ruptura, Cuibul Breahnii, Mlădineștii, Dumbrava, Trifenii (căruia i se zice acum Pașcani); Moșia Chetroșeni (a mănăstirii Bărboiu), Prăvalu, movila Petricăi, Moșia Mârzeștilor, Piscul Nant, Șleahul cel Mare. Unele dintre aceste nume topice s-au păstrat în vorbirea localnicilor până în zilele noastre (Valea Socilor, Mladinul, Ruptura etc.), altele, însă, au dispărut sau au fost înlocuite cu denumiri noi.

Ca proprietate mănăstirească moșia Boghicenilor e înregistrată și în materialele recensământului din 1772 (1774). Pe atunci, satul avea 45 de gospodării țărănești, dintre care 42 aparțineau birnicilor. O așezare nu prea numeroasă ca populație, dar înzestrată cu toate cele necesare vieţii: mori de vânt, prisăci, pomeți (adică livezi cu pomi fructiferi), fânețe, pământ arabil îndeajuns. Ocupația principală a locuitorilor era agricultura, însă, după cum ne mărturisesc documentele vremii, în sat existau și meșteșugari: rotari, fierari, tăbăcari, cojocari. Iată și câteva nume de trăitori băștinași, menționate în dosarele aceluiași recensământ: Ștefan Dănilă, Antohi Tabără, Ioniță Chircu, Timofti Cazacu, Constantin Gonat, Vasilache Bătrânu, Grigoraș Doni, Ichim Cătană, Ion Gonfu, Dănilă Puhoace. Pentru unii locuitori, în locul numelui de familie sunt indicate ocupația, meseria, funcția: Ioniță cojocar, Vasile vătăman, Ion vornic, Grigoraș chelar, Ion rotar, Zaharia dascăl, Luchian tălmaci ș.a.

Către sf. sec. XVIII și înc. sec. XIX se constată o înviorare în ceea ce privește dezvoltarea localității. „Condica liuzilor” de la 1803 fixează în s. Boghiceni 82 de gospodării, cu un impozit anual de 1.932 lei. Pământurile din hotarul moșiei le stăpâneau țăranii răzeși, precum și un proprietar mai înstărit, medelnicerul Todiraşcu Măcărescu. În afară de plugărie, localnicii făceau în mod obișnuit și cărăușie.

Conform recensămîntul din 1817, aici existau de acum 140 de gospodării, moșia având în total 1.741 fălci: 41 fălci sub vatra satului, 400 fălci de pădure, 400 fălci de pământ arabil, 60 fălci de fâneață și 250 fălci de pășune. Printre marii proprietari locali e amintit serdarul Măcărescu.

Alte mențiuni documentare din sec. XIX-XX, referitoare la situația economică și demografică a localității: la 1859 – 194 de gospodării, cu o populație de 908 locuitori, proprietar al unei părți de moșie fiind Egor Leonard, la 1864 – 418 des. (sau 1.213 prăjini pătrate) de pădure, la 1904 – 232 de case, o biserică cu hramul Sf. Mihail, o școală elementară cu limba de predare numai în rusește, țăranii locali posedând 1.452 des., iar proprietarii Petru și Olga Leonard – 2.158 des. de pământ, la 1930 – 1.847 de locuitori, majoritatea absolută fiind cetățeni români.

Din Dicționarul statistic al Moldovei (1994) și din materialele arhivei Primăriei Boghiceni pot fi depistate următoarele date informative asupra actualei localități: 951 de gospodării și 859 de case individuale, 2.782 de locuitori, dintre care 2.774 români, 2.400 ha de teren agricol (1.409 ha de pământ arabil, 366 ha de vii, 170 ha de livadă), 329 ha de teren agricol în sectorul individual; Oficiul medicului de familie, gimnaziu, grădiniță de copii, cămin cultural, bibliotecă publică, oficiu de telecomunicații, 12 agenţi economici. Biserica Sf. Apostoli Petru și Pavel a fost înălțată în anul 1884.

Denumirea localității provine de la un nume de persoană Boghicea, format de la cuvântul boaghe – „o specie de ulii”, sau de la antroponimicul Boaghe, derivat cu sufixul – ice, – icea, sau sufixul – eni. Boghiceni se va fi numit inițial moșia, precum și satul, care aparțineau unui oarecare Boghicea sau Boaghe.